Aventura lui Felix Auger-Aliassime la Wimbledon a fost una scurtă: canadianul în vârstă de 21 de ani a fost învins de Maxime Cressy, marți, în primul tur al Grand Slamului londonez.

Felix Auger-AliassimeFoto: Profimedia

Americanul aflat pe locul 45 în ierarhia mondială s-a impus după patru ore și 13 minute de joc în fața celui de-al șaselea favorit al competiției de la All England Club, scor (5)6-7, 6-4, 7-6(9), 7-6(5).

Cei doi jucători au servit în total 46 de ași: Felix a reușit 28, în timp ce Maxime a terminat meciul cu 18.

Auger-Aliassime, elev al lui Toni Nadal, nu mai pierduse în primul tur al unui turneu de Grand Slam de la Roland Garros 2021 (se înclina atunci în fața italianului Andreas Seppi).

În runda următoare, Cressy (aflat pentru prima oară la Wimbledon) îl va întâlni pe compatriotul său Jack Sock (103 ATP).

Wimbledon 2022, rezultatele înregistrate marți pe tabloul masculin

Reilly Opelka (15) vs Carlos Taberner 7-6(5), 6-4, 6-4

Mikael Ymer vs Daniel Altmaier 6-3, 7-5, 7-5

Christian Harrison vs Jay Clarke 7-6(3), 6-1, 7-6(6)

David Goffin vs Radu Albot 6-2, 6-2, 7-6(5)

Sebastián Báez (31) vs Taro Daniel 6-4, 6-4, 7-5

Ryan Peniston vs Henri Laaksonen 6-4, 6-3, 6-2

Steve Johnson vs Grigor Dimitrov (18) 4-6, 5-2 (abandon)

Christian Garín vs Elias Ymer 6-3, 7-5, 6-4

Hugo Grenier vs Marc-Andrea Huesler 6-3, 7-6(0), (5)6-7, 2-6, 6-4

Benjamin Bonzi vs Zdenek Kolár 6-3, 6-3, 6-1

Jenson Brooksby (29) vs Mikhail Kukushkin 6-3, 6-2, 6-3

Alex De Minaur (19) vs Hugo Dellien 6-1, 6-3, 7-5

Jack Draper vs Zizou Bergs 6-4, 6-4, 7-6(4)

Diego Schwartzman (12) vs Stefan Kozlov 6-3, 6-2, 6-2

Denis Shapovalov (13) vs Arthur Rinderknech 6-1, (6)6-7, (4)6-7, 6-4, 6-1

Brandon Nakashima vs Nicola Kuhn 6-3, (1)6-7, 6-3, 6-2

Daniel Galán vs Dominik Koepfer 6-4, 7-5, 7-6(1)

Roberto Bautista (17) vs Attila Balázs 6-1, 6-0, 6-3

Filip Krajinovic (26) vs Jirí Lehecka 5-7, 6-4, (5)6-7, 7-6(5), 6-4

Nick Kyrgios vs Paul Jubb 3-6, 6-1, 7-5, (3)6-7, 7-5

Jordan Thompson vs Roberto Carballés Baena 6-4, 6-1, 6-1

Stefanos Tsitsipas (4) vs Alexander Ritschard 7-6(1), 3-6, 7-5, 6-4

Maxime Cressy vs Félix Auger-Aliassime (6) (5)6-7, 6-4, 7-6(9), 7-6(5)

Jack Sock vs Bernabé Zapata 7-6(6), 6-4, 6-4

Jason Kubler vs Daniel Evans (28) 6-1, 6-4, 6-3

Marcos Giron vs Holger Rune (24) 6-3, 7-5, 6-4

Alex Molcan vs Pedro Martínez 4-6, 6-4, 6-4, 6-1

Alastair Gray vs Tseng Chun Hsin 6-3, 6-3, 7-6(3)

Taylor Fritz (11) vs Lorenzo Musetti 6-4, 6-4, 6-3

Mackenzie McDonald vs Nuno Borges 6-4, 6-4, 7-6(3)

Richard Gasquet vs Joao Sousa 7-6(7), 6-2, 4-6, 4-6, 6-3

Emil Ruusuvuori vs Yoshihito Nishioka 6-2, 6-2, 4-6, 6-4

Botic van de Zandschulp (21) vs Feliciano López 6-2, 6-3, 6-3

Lorenzo Sonego (27) vs Denis Kudla (6)6-7, 6-3, 7-5, 4-6, 6-2

Hugo Gaston vs Alexei Popyrin 6-2, 4-6, 0-6, 7-6(3), 6-3

Ricardas Berankis vs Sam Querrey 6-4, 7-5, 6-3

Rafael Nadal (2) vs Francisco Cerundolo 6-4, 6-3, 3-6, 6-4.

ATP și WTA au anunţat că nu vor acorda puncte la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ca urmare a deciziei organizatorilor de la All England Club de a nu permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus la ediția din 2022.

Grand Slamul de la Wimbledon, al treilea al sezonului, este programat între 27 iunie - 10 iulie. La feminin, Asheligh Barty a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.