Iga Swiatek s-a calificat marți în turul al doilea al Grand Slamului de la Wimbledon, lidera ierarhiei mondiale reușind să treacă în două seturi de croata Jana Fett (252 WTA, venită din calificări).

Foto:

Poloneza în vârstă de 21 de ani a mai administrat un bagel, dar a început surprinzător de slab setul secund și și-a cedat de două ori serviciul (a fost condusă cu 3-1).

Iga s-a trezit din letargie, s-a impus în următoarele cinci gameuri și a obținut biletul pentru runda următoare, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat o oră și 14 minute.

De știut:

  • În turul al doilea, Swiatek va da piept cu olandeza Lesley Pattinama Kerkhove (138 WTA).

  • Iga se află pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep: cele două s-ar putea întâlni în semifinale.
  • Iga Swiatek este prima jucătoare de la Martina Hingis, în 1997, care a câștigat peste 36 de meciuri consecutive.

Iga Swiatek și performanțele incredibile din ultima perioadă

Lidera WTA a câștigat al șaselea turneu consecutiv la care a participat: Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros.

Swiatek și-a mărit marția seria invincibilității, ea ajungând la 36 de victorii consecutive (34 în circuitul WTA și alte două în FedCup - cu Mihaela Buzărnescu și Andreea Prisăcariu).