Hubert Hurkacz (al șaptea favorit și semifinalist în 2021) a fost eliminat în turul întâi la Wimbledon la finalul unui meci de cinci seturi contra lui Alejandro Davidovich-Fokina.

Hubert Hurkacz Foto: Profimedia

Hurkacz a fost condus la seturi cu 0-2, dar a revenit și a dus meciul în decisiv.

În ciuda faptului că a fost condus cu 3-5 în setul trei, polonezul a avut forța să câștige și să relanseze partida.

În setul decisiv s-a ajuns la tie-break, acolo unde Hurkacz a cedat cu 8-10.

Davidovich-Fokina (37 ATP) s-a impus prin urmare cu scorul de 7-6(4), 6-4, 5-7, 2-6, 7-6(8) în trei ore și 28 de minute de joc.

În turul secund, Alejandro Davidovich-Fokina îl va întâlni pe câștigătorul confruntării dintre Federico Coria și Jiri Vesely.