A reușit de-a lungul timpului să ducă pe prima poziție mai mulți jucători de tenis, iar acum speranțele italienilor se leagă de numele său. Darren Cahill a acceptat să revină ca antrenor în circuitul mondial, iar ultimul său pariu se numește Jannik Sinner.

Darren CahillFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Darren Cahill a revenit în antrenorat - Italia visează să aibă un lider mondial

Au vorbit pentru prima dată în timpul Mastersului de la Roma, iar apoi discuțiile au continuat și pe durata Roland Garrosului.

Darren Cahill (56 de ani) a acceptat să-l antreneze pe Jannik Sinner, iar acum toată Italia speră ca australianul să reușească să-l ducă pe tânărul de 20 de ani către locul 1 ATP și spre un titlu (cel puțin unul) de Grand Slam.

„Este unul dintre cele mai interesante talente din tenis. I-am urmărit evoluția, chiar dacă nu de foarte aproape. De asemenea, este o persoană politicoasă, muncitoare și pasionată de ceea ce face. Aceste lucruri vor face munca mai ușoară”, spune Darren Cahill într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.

Conform fostului antrenor al Simonei Halep, cei doi se află la momentul cunoașterii, la stabilirea obiectivelor comune.

„Sper să aduc o parte din experiența mea în această colaborare și să-l ajut să crească pentru a ajunge la nivelul pe care îl merită. Este nevoie de răbdare și muncă, dar cu siguranță Jannik va ajunge la un nivel și mai înalt decât în prezent” - Darren Cahill.

Darren Cahill și roadele muncii: Jucători mai puternici tehnic și mental

„Am încercat mereu cu jucătorii mei următoarele: să-i fac mai puternici din punct de vedere tehnic și mental. Să fie capabili să-și stăpânească tenisul și să-l îmbunătățescă. Apoi, urcarea în clasament va veni de la sine.

Cu siguranță Jannik este deja foarte matur și știe ce-și dorește, iar asta este o caracteristică a jucătorilor mari”, a concluzionat Darren Cahill.

Cine este Jannik Sinner, noul elev al lui Darren Cahill

În vârstă de 20 de ani, Sinner se află în prezent pe locul 13 în clasamentul ATP, iar cel mai sus a fost pe 9 (anul trecut). Are deja 5 titluri în CV, iar până acum a câștigat doar din premiile din tenis $5.274.334.

Are 1.88 metri, 76 de kilograme și mai este antrenat și de Simone Vagnozzi. Este un jucător care execută backhandul cu două mâini.

Darren Cahill, unul dintre cei mai respectați antrenori din circuit

Darren Cahill este un nume foarte important în circuitul mondial al tenisului profesionist.

Australianul a reușit să-l facă pe Lleyton Hewitt cel mai tânăr număr 1 mondial din istorie, iar pe Andre Agassi cel mai bătrân.

A cucerit de-a lungul carierei alături de elevii săi următoarele titluri de Grand Slam: US Open 2001 (cu Lleyton Hewitt), Australian Open 2003 (cu Andre Agassi), Roland Garros 2018 (cu Simona Halep) și Wimbledon 2019 (cu Simona Halep, a sfătuit-o și a participat la realizarea tacticii).