Semifinala atât de așteptată dintre Simona Halep și Bianca Andreescu de la WTA Bad Homburg nu va mai avea loc. Sportiva noastră s-a retras cu doar câteva ore înainte de startul meciului.

Simona HalepFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Update: Simona a confirmat, printr-o postare pe Instagram, că s-a retras din cauza unor probleme la gât.

Conform WTA, este vorba despre unele probleme la gât, iar fosta lideră mondială nu a dorit să forțeze vreo accidentare înainte de Wimbledon (Grand Slam care va debuta pe 27 iunie, la All England Club).

În aceste condiții, Bianca Andreescu va merge în finala turneului de la Bad Homburg fără să joace.

Andreescu (locul 64 WTA) o va întâlni în finala competiției pe învingătoarea partidei dintre Alize Cornet (44 WTA) și Caroline Garcia (75 WTA).

Conform tragerii la sorți de vineri, Simona Halep va juca în primul tur de la Wimbledon (competiție pe care a câștigat-o în 2019, la ultima ei participare pe iarba londoneză) contra sportivei Karolina Muchova (82 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul mondial.