Perechea formată din Serena Williams și Ons Jabeur s-a calificat miercuri în semifinale probei de dublu din cadrul turneului „WTA 500” de la Eastbourne.

Serena WilliamsFoto: Steven Paston / PA Images / Profimedia

Revenită pe teren după o pauză de aproape un an, Serena a obținut astfel a doua victorie alături de tunisiancă. Cele două au trecut de cuplul Shuko Aoyama/Hao-Ching Chan (Japonia/Taiwan), scor 6-2, 6-4. Meciul a durat 65 de minute.

Pentru un loc în finală, Williams și Jabeur se vor duela cu echipa Aleksandra Krunic/Magda Linette (Serbia/Polonia).

​Serena Williams a anunțat marțea trecută că intenționează să participe la Wimbledon în acest an, iar organizatorii de la All England Club nu au ezitat și i-au acordat un wild card. Americanca va fi antrenată de Eric Hechtman la Grand Slamul londonez.