​Patru sportive au reprezentat România în calificările turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dar doar una a reușit să treacă de primul tur.

WimbledonFoto: AELTC/Jed Leicester / PA Images / Profimedia

Alexandra Cadanțu-Ignatik, în turul doi al calificărilor de la Wimbledon

Astfel, Alexandra Cadanțu-Ignatik (158 WTA) a trecut în runda inaugurală a calificărilor de compatrioata Cristina Dinu (263 WTA), scor 6-3, 6-1, după o oră și 38 de minute de joc.

În turul următor, Alexandra se va duela cu Maja Chwalinska (172 WTA), după ce poloneza în vârstă de 20 de ani a trecut de iberica Aliona Bolsova Zadoinov (230 WTA).

Tot marți, Gabriela Lee (fostă Talabă - 152 WTA și favorită 20 în calificări) a pierdut în două seturi în fața australiencei Zoe Hives (572 WTA), scor 6-2, 6-4. Meciul a durat o oră și 10 minute.

În primul tur a fost învinsă și Laura Paar (717 WTA). Sportiva noastră a câștigat primul set al meciului cu Christina McHale (242 WTA), 6-2, dar americanca s-a impus în următoarele, scor 6-4, 6-4. Confruntarea s-a întins pe durata a două ore și 17 minute.

Șapte sportive din România sunt acceptate direct pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.