Italianul Matteo Berrettini s-a calificat în finala turneului pe iarbă de la Queen's Club, unde este deţinătorul titlului, după ce l-a învins în penultimul act pe olandezul Botic van de Zandschulp (29 ATP)

Matteo BerrettiniFoto: BERND WEISSBROD / AFP / Profimedia

Al doilea favorit al turneului de la Londra s-a impus după o oră și jumătate în fața batavului, ​în ciuda unei amânări şi a unei scurte întreruperi din cauza ploii, scor 6-4, 6-3.

Revenit pe teren după o absenţă de trei luni, perioadă în care a suferit o operaţie minoră la mâna dreaptă, Berrettini a ajuns astfel la opt victorii consecutive în circuit (a câștigat și turneul de la Stuttgart).

Pentru a-și apăra titlul de la Queen's Club, Berrettini (10 ATP) va lupta cu Filip Krajinovic (48 ATP). Sârbul a trecut sâmbătă de croatul Marin Cilic (17 ATP, favorit 7), scor 6-3, 6-3.