Sportul naște pasiuni nebănuite, dar și modele de urmat. Este și cazul lui Vinicius Carmona Cardoso, un fan fericit după întâlnirea neașteptată cu Roger Federer, marele idol.

Uneori, o ieșire în oraș îți poate aduce momentul de glorie. Mai ales atunci când la același restaurant cu tine ia masa Roger Federer.
Vinicius Carmona Cardoso este unul dintre milioane de fani pe care marele campion elvețian îi are în întreaga lume. Visul acestuia de a-l întâlni față în față pe Mister Perfect s-a împlinit atunci când se aștepta mai puțin.
Zărindu-l pe Roger la una dintre mesele alăturate, bărbatul și-a luat inima-n dinți și i-a vorbit marelui campion. I-a spus că are un tatuaj cu el pe braț și că spera ca într-o zi multiplul campion de Grand Slam să-l poată vedea.
Roger s-a declarat încântat, l-a îmbrățișat pe pătimașul fan, iar momentul va rămâne cu singuranță unul special pentru Vinicius.
„Magia devine realitate, un tip atât de umil”, Vinicius Carmona Cardoso despre Roger Federer, marele său idol.
Momentul emoționant în care un fan împătimit îl întâlnește pe Roger Federer
The day I did @rogerfederer tattoo I was sure I would meet him one day and show he was under my skin.
— Vinicius Carmona Cardoso (@carmona_vini) June 12, 2022
Keep dreaming and hardworking, cause dreaming makes us give our best and then everything is possible. Magic comes true.
Such a humble guy!@espn @FernandoNardi pic.twitter.com/vTZmbABGTi
Roger Federer a jucat ultimul meci oficial la Wimbledon 2021 și are în plan pentru 2022 participarea la doar două competiții de tenis (Laver Cup și turneul „de casă” de la Basel).
Deși nu va juca la Wimbledon 2022, Roger Federer va participa la Laver Cap (23-25 septembrie), unde va face pereche cu Rafael Nadal, cât și la turneul de la Basel (24-30 octombrie).
Chiar dacă va împlini 41 de ani în luna august, starul elvețian plănuiește să revină în circuitul ATP în 2023, conform Reuters.