​Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, joi, că fondul de premii pentru ediţia din acest an a Grand Slamului londonez este de 40.350.000 de lire sterline (47 de milioane de euro), sumă cu 11,1% mai mare decât în 2021.

Wimbledon 2022Foto: wimbledon.com

Sportivii care vor câştiga trofeul la simplu feminin şi simplu masculin vor primi câte 2 milioane de lire sterline (2,3 milioane de euro).

Pentru prima dată în trei ani, competiţia se va putea desfăşura cu tribunele pline.

Au fost mărite cu 26% faţă de 2021 premiile pentru calificări, acum totalul fiind de 3.648.000 lire sterline. Este o mărire cu 48,1% faţă de 2019.

Sportivii care vor concura în primul tur pe tablourile principale de simplu vor avea asigurat un premiu de 50.000 de lire sterline, cu 4,2% mai mare faţă de 2021 şi cu 11,1% mai mare faţă de 2019.

Vezi aici toate premiile de la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon.

La turneul de Grand Slam nu se vor acorda puncte de către ATP şi WTA, ca urmare a deciziei organizatorilor de a nu permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus.

La Roland Garros, premiile totale au fost de 43,6 milioane de euro. Câştigătorii turneului la simplu au obţinut câte 2,2 milioane de euro.