​​Perechea formată din Monica Niculescu și Caroline Dolehide s-a calificat în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de categorie „WTA 250” de la Nottingham.

Monica NiculescuFoto: Steven Paston / PA Images / Profimedia

În runda inaugurală, Niculescu şi Dolehide au trecut miercuri de cuplul Nadiya Kichenok/Arina Rodionova (Ucraina/Australia), scor 6-1, 6-1. Meciul a durat doar 52 de minute.

Pentru un loc în semifinale, perechea româno-americană se va duela cu perechea Ingrid Neel/Astra Sharma (SUA/Australia).

Prin calificarea în sferturi, Monica și Caroline și-au asigurat un premiu total de 2.350 de dolari şi câte 60 de puncte în clasamentul WTA de dublu.