​Rafael Nadal a mai scris o filă în istoria tenisului mondial, spaniolul câștigând pentru a 14-a oară în carieră turneul de la Roland Garros. Performanța acestuia a fost salutată într-un mod aparte de Ivan Ljubicic, antrenorul lui Roger Federer.

Rafael NadalFoto: Ibrahim Ezzat/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ivan Ljubicic, antrenorul lui Federer, cere ca arena centrală de la Roland Garros să poarte numele lui Rafael Nadal

Într-o postare pe contul personal de Twitter, Ljubicic a spus că unii nu au reușit să participe de 14 ori în carieră la Roland Garros, în timp ce Nadal are 14 titluri.

De asemenea, croatul spune că i s-ar părea corect ca arena centrală de la Paris (Philippe Chatrier) să poarte numele ibericului, statuia din complexul de la Porte D'Auteuil nefiind suficientă.

„Nu mulți au ajuns să joace la 14 Roland Garrosuri. El a câștigat de 14 ori. Nu există cuvinte ca să descrii această realizare.

Nu cred că bătrânul și bunul Philippe (n.r. Chatrier) s-ar supăra dacă arena își va schimba numele în Rafael Nadal. Statuia nu e suficientă” - Ivan Ljubicic pe Twitter.

  • Rafael Nadal are 92 de titluri de simplu câștigate în carieră, 22 dintre acestea fiind de Grand Slam (un record).
  • Nadal a câștigat Roland Garrosul de 14 ori: 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020 și 2022.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Rafael Nadal 22

2 Roger Federer / Novak Djokovic 20.