​Iga Swiatek a făcut pasul în semifinalele de la Roland Garros, lidera mondială fiind per total mai puternică decât Jessica Pegula (a 11-a favorită de la Paris).

Iga SwiatekFoto: David Winter / Shutterstock Editorial / Profimedia

Iga Swiatek nu a prins o zi fantastică, dar tot a fost prea puternică pentru Jessica Pegula

Primul set a fost unul în care s-au făcut nu mai puțin de patru breakuri, trei dintre ele fiind bifate de poloneză.

Iga a câștigat manșa cu 6-3, iar un moment controversat a avut loc în doua parte a setului: venită în sprint spre fileu pentru a ajunge o scurtă, Swiatek a returnat în terenul advers după ce mingea a căzut de două ori în terenul său. Poloneza a făcut breakul după punctul câștigat nemeritat.

Arbitrul de scaun (Emmanuel Joseph) nu a văzut nimic, Jessica nici atât, dar totul a putut fi observat pe reluările slow motion ale televiziunii care transmite evenimentul de la Porte d'Auteuil.

Pegula a avut pasaje de meci în care s-a ridicat la nivelul liderei mondiale, americanca profitând în unele momente și de erorile mai puțin obișnuite pe care le-a făcut Iga miercuri.

A fost însă totuși prea puțin pentru a o putea încurca pe cea care a ajuns la cota 33 de victorii consecutive.

Swiatek a câștigat setul al doilea cu 6-2, iar partida de pe Philippe Chatrier s-a încheiat după o oră și 29 de minute.

Totuși, poloneza a comis destul de multe erori neforțate pentru nivelul arătat în ultimele luni - 28, iar procentajul punctelor câștigate cu primul serviciu nu a fost tocmai unul grozav: 63%.

Acum, pentru Swiatek urmează un meci cu Daria Kasatkina (a 20-a favorită) în penultimul act de la Roland Garros.

Roland Garros 2022, semifinalele feminine de simplu

Iga Swiatek (1 WTA) - Daria Kasatkina (11 WTA)

Coco Gauff (23 WTA) - Martina Trevisan (59 WTA)

Iga Swiatek și performanțele incredibile din ultima perioadă

  • Lidera WTA a câștigat cinci turnee la rând: Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart și Roma.
  • Swiatek și-a mărit miercuri seria invincibilității, ea ajungând la 33 de victorii consecutive (31 în circuitul WTA și alte două în FedCup - cu Mihaela Buzărnescu și Andreea Prisăcariu).
  • Iga a câștigat Grand Slamul de la Paris în 2020, după ce a învins-o în finală pe Sofia Kenin, scor 6-4, 6-1.

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.