​Văzut de mulți specialiști drept favorit la câștigarea Roland Garrosului, Carlos Alcaraz a întâlnit marți un Alexander Zverev aflat într-o zi de grație și s-a oprit în sferturile Grand Slamului de la Paris. Germanul s-a impus după o luptă care a durat trei ore și 20 de minute, scor 6-4, 6-4, 4-6, 7-6(7).

HotNews.roFoto: Hotnews

Zverev se află pe locul 3 în ierarhia ATP, dar nu a reușit încă să obțină vreun titlu în acest an. Alexander a fost mai atent în momentele importante din primele două seturi, nu și-a cedat serviciul și a reușit câte un break (6-4, 6-4).

Cei doi jucători au mers cap la cap și în setul al treilea, Alcaraz a salvat o minge de break în al nouălea game și s-a impus la retur în gameul următor (6-4).

Sascha a servit pentru câștigarea meciului la scorul de 5-4 în setul al patrulea, dar Carlos a returnat excelent și a reușit să împingă setul în tiebreak. După o serie de minibreakuri, Alcaraz a ratat o minge de set la 6-5 (cu serviciul), nu l-a lăsat pe Zverev să închidă partida la 7-6, dar germanul s-a impus până la urmă cu 9-7.

De știut:

  • În urma acestui succes, Zverev conduce cu 3-1 în meciurile directe cu Carlos Alcaraz.

  • Pentru un loc în marea finală, Alexander se va duela cu învingătorul meciului dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal. Partida începe de la ora 21:45 (ora României) și este transmisă în format LiveScore pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.