Echipa formată din perechea Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostyuk a ratat calificarea în semifinalele probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Roland Garros.

Ele au fost învinse, marţi, în sferturi, cu scorul de 7-6(5), 2-6, 7-5, de echipa americană Madison Keys/Taylor Townsend.
Învinsele au condus cu 4-2 în decisiv, dar au mai câştigat până la final doar un game şi au pierdut, astfel, un joc care a durat două ore şi 26 de minute.
Învingătoarele vor trebui să mai aştepte pentru a-şi afla adversarele din faza următoare. Întâi trebuie să se joace meciul din optimi Lucie Hradecka/Sania Mirza (Cehia/India), cap de serie numărul 10 - Coco Gauff/Jessica Pegula (SUA), cap de serie numărul 8, apoi câştigtoarele vor da piept, în sferturi, cu echipa Anna Bondar/Greet Minnen (Ungaria/Belgia).
Calificarea în sferturi la dublu este recompensată la Roland Garros cu un premiu în valoare totală de 79.500 de euro şi cu câte 430 de puncte WTA, informează News.ro.
Bring it in \uD83E\uDD17\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDF8@Madison_Keys and @TaylorTownsend claim the first spot in the women's doubles semi-finals, defeating Kostyuk/Ruse 7-6(5), 2-6, 7-5#RolandGarros pic.twitter.com/kULWABMzgi
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 31, 2022