Irina Begu s-a calificat dramatic în turul trei la Roland Garros după un meci de peste două ore și jumătate cu Ekaterina Alexandrova. Meciul a fost unul controversat după ce românca a dat cu racheta de pământ în setul decisiv și a lovit un copil aflat în tribună.

Irina Begu a scapat doar cu un avertisment dupa ce a lovit un copil cu racheta la Roland GarrosFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Irina Begu (63 WTA) a învins-o pe Ekaterina Alexandrova (31 WTA) în trei seturi, scor (3)6-7, 6-3, 6-4. Partida a durat două ore și 35 de minute.

La 2-0 pentru adversară în setul decisiv, Begu și-a pierdut cumpătul și a dat cu racheta de pământ, aceasta ajungând să lovească un mic fan aflat în tribună. Românca a primit doar un avertisment din partea arbitrului pentru gestul nesportiv.

Deși s-a dus la copilul pe care l-a lovit şi și-a cerut scuze, Begu a fost criticată de fotograful partidei de la Roland Garros, cât și de Ben Rothenberg, celebru jurnalist din lumea tenisului.

Irina Begu, criticată pentru gestul nesportiv de la Roland Garros

„Scene îngrozitoare când racheta lui Begu a zburat în mulțime. Nu știu cum i s-a permis să continue!" - Ella Ling, fotograf autorizat pe terenul pe care s-a jucat partida Irinei Begu.

„Oameni buni, de ce mai permitem asta? Begu nu a aruncat racheta foarte tare, dar consecințele acțiunii ei nu ar trebui să fie ignorate de oficiali” - Ben Rothenberg, jurnalist New York Times.

În runda următoare, Irina Begu se va duela cu Leolia Jeanjean (227 WTA), după ce sportiva din Franța a furnizat surpriza zilei eliminând-o pe Karolina Pliskova.

Ekaterina Alexandrova, „un car de nervi” după gestul Irinei Begu

Ekaterina Alexandrova s-a arătat total nemulțumită după gestul Irinei Begu din meciul cu ea de la Roland Garros.

Adversara Irinei Begu l-a întrebat retoric pe arbitru dacă poate și ea să urmeze exemplul lui Begu, care a primit doar un avertisment după ce a lovit cu racheta un copil aflat în tribună.

Alexandrova s-a plâns și supervizorului după gestul lui Begu, dar jocul a continuat iar românca s-a impus în cele din urmă.

sursa: Eurosport