Alexandra Cadanţu-Ignatik (152 WTA) şi Gabriela Lee Talabă (151 WTA) au părăsit calificările de la Roland Garros încă din primul tur.

Alexandra Cadanțu și Gabriela Lee, eliminate în primul tur al calificărilor de la Roland Garros
Cadanţu a fost învinsă categoric, 6-1, 6-1, de Jule Niemeier (103 WTA şi cap de serie numărul 2) la capătul unui meci care a durat o oră și 21 de minute.
Gabriela Lee a fost depășită, cu scorul de 6-7(4), 6-3, 6-1, de Aleksandra Krunic din Serbia (117 WTA şi cap de serie numărul 13). Partida a durat o oră şi 52 de minute de joc.
De știut:
- Pentru prezența în primul tur al calificărilor, Cadanțu și Lee vor primi 14.000 de euro și două puncte în clasamentul WTA de simplu.
- Direct acceptate pe tabloul principal feminin: Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Elena-Gabriela Ruse (52 WTA), Irina-Camelia Begu (62 WTA) şi Ana Bogdan (91 WTA).
- Jaqueline Cristian, locul 69 WTA, a declarat forfait pentru acest turneu din cauza unei accidentări.
Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.