Novak Djokovic s-a calificat marți în optimile turneului Masters de la Roma, liderul mondial trecând fără mari bătăi de cap de Aslan Karatsev (35 ATP).

Novak DjokovicFoto: Giuseppe Maffia/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

După un prim set cu trei breakuri (două dintre ele reușite de Nole) și câștigat de sârb cu 6-3, Djokovic s-a dezlănțuit în al doilea set, unul adjudecat cu 6-2.

Meciul a durat o oră și 31 minute, iar Nole a obținut calificarea în optimile de la Foro Italico.

În urma acestui succes, liderul mondial a trecut în avantaj la meciurile directe cu Karatsev: 2-1.

Pentru un loc în sferturile de la Roma, Djokovic va da piept cu învingătorul partidei dintre Laslo Djere (58 ATP) și Stanislas Wawrinka (361 ATP).