​Marian Vajda și Novak Djokovic au scris istorie în tenisul masculin mondial, antrenorul din Slovacia ajutându-l pe Nole să câștige cele 20 de titluri de Grand Slam. Drumurile celor doi s-au separat, iar Vajda povestește de ce s-a ajuns aici și pe cine pregătește în prezent.

Marian Vajda, alaturi de Novak DjokovicFoto: CHRISTOPHE SAIDI / Sipa Press / Profimedia

Vajda și Djokovic au rupt legătura, cei doi luând decizia de a nu mai colabora. Rămân în urmă zeci de trofee importante, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam.

Marian Vajda spune ce a dus la despărțirea de Novak Djokovic

Într-un interviu pentru tennismajors, Vajda explică ce a dus la despărțirea de Djoker.

„Novak și cu mine suntem încă prieteni, a fost o despărțire pe cale amiabilă. I-am spus lui Goran (n.r. Ivanisevic) că ne vom antrena împreună la Paris. Nu i-am spus lui Novak (n.r. că îl antrenează pe Alex Molcan), însă i-am transmis lui Ivanisevic. Sunt sigur că Novak știe.

A fost o combinație de diverse motive: am fost împreună de foarte mult timp și deciziile lui au arătat că a vrut să se concentreze pe turneele de Grand Slam.

De aceea, ar putea crede că nu este ideal să aibă atât de mulți oameni în echipa sa. A vrut să reducă din staff și să aibă un singur antrenor” - Marian Vajda, 57 de ani.

Ce nu merge în jocul lui Novak Djokovic din ultima perioadă

Fostul antrenor al lui Nole a comentat și pe marginea formei pe care a arătat-o sârbul în ultima perioadă.

„Nu a fost într-o formă foarte bună din cauza problemelor de la începutul anului (n.r. de la Australian Open din cauza nevaccinării). Nu are suficiente meciuri în picioare și de aceea acum încearcă să joace oriunde poate.

El își revine, chiar dacă în finala de la Belgrad încă nu a fost în cea mai bună formă. S-ar putea să se chinuie puțin la Madrid și Roma, dar cred că va fi pregătit pentru Roland Garros" - Marian Vajda.

Antrenorul slovac a mai spus că a fost contactat de reprezentanții unui jucător din TOP 10 ATP, dar că a refuzat propunerea.

Cine este Alex Molcan, jucătorul antrenat în prezent de Marian Vajda

În vârstă de 24 de ani, Alex este un jucător profesionist din Slovacia. Are 1.78 metri și 73 de kilograme și se află în prezent pe locul 47 în clasamentul ATP de simplu.

Are 17 victorii și 13 înfrângeri în circuitul mondial și a adunat până acum din tenis $701.696 (atât simplu, cât și dublu).

Reacția lui Novak Djokovic după ce Boris Becker, fostul său antrenor, a fost condamnat la închisoare