Aflată în prezent pe locul 111 în clasamentul mondial, Bianca Andreescu a reușit să o elimine pe Danielle Collins, a șasea favorită de la WTA Madrid. Sportiva din Canada a cedat doar două gameuri, victoria ei fiind una categorică: 6-1, 6-1. Bianca este în optimi la Caja Magica.

Bianca AndreescuFoto: Dan O' Connor/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

WTA Madrid: Garbine Muguruza, eliminare categorică în turul al doilea

Partida de pe arena centrală (Manolo Santana) a curs într-o singură direcție, Bianca recunoscând la finalul disputei că a fost cel mai bun meci de la revenirea pe teren.

Andreescu a fost hotărâtă, agresivă și inspirată. A lovit mingea din urcare, nu a lasat-o pe Collins să-și facă jocul (americanca este o sportivă de atac), iar rezultatul este unul pe deplin meritat: victorie în doar 69 de minute.

În optimi, pe Bianca Andreescu o așteaptă o întâlnire cu Jessica Pegula (14 WTA, favorită 12).

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 28 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $6.575.560, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.