Emma Răducanu a renunțat după doar cinci luni la colaborarea cu Torben Beltz. Jucătoarea de tenis din Marea Britanie nu este la prima schimbare de antrenor de la câștigarea US Open 2021 și până în prezent.

Emma RaducanuFoto: Dan O' Connor/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

După ce a cucerit US Open 2021, Emma Răducanu nu și-a mai regăsit forma bună arătată la Flushing Meadows, înregistrând patru victorii şi șase înfrângeri în circuitul WTA în 2022.

După ultima înfrângere suferită în fața Igăi Swiatek în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (de categorie WTA 500), Emma Răducanu a anunțat că se desparte de antrenorul Torben Beltz, cel cu care a lucrat în ultimele cinci luni, conform BBC.

Emma Răducanu: „Cea mai bună cale este trecerea la un alt antrenor”

„Vreau să-i mulţumesc lui Torben pentru antrenamente, profesionalismul şi angajamentul său.

Cred că cea mai bună cale pentru dezvoltarea mea este să trec la un nou model de antrenor, cu sprijinul LTA (n.r. Federaţia Britanică de Tenis) între timp” - Emma Răducanu.

La două săptămâni după câştigarea US Open, Răducanu s-a despărţit de antrenorul ei de atunci, Andrew Richardson, explicând că vrea un antrenor mai experimentat.

Săptămâna trecută, ea s-a pregătit la academia lui Riccardo Piatti de la Bordighera, pe Riviera Italiană, la 12 kilometri de graniţa cu Franţa.

Format ca tehnician la Academia Bollettieri, în Florida, Piatti, 64 de ani, este recunoscut pentru lansarea jucătoarelor tinere în tenisul mondial.