Ocupantă a locului 24 în ierarhia WTA, Sorana Cîrstea a anunțat turneele la care va participa în sezonul de zgură. Sportiva noastră își va face debutul la Istanbul (WTA 250), acolo unde este campioană en-titre.

Sorana CirsteaFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Sorana Cîrstea și turneele la care va participa în sezonul de zgură 2022

WTA Istanbul

Competiție de categorie WTA 250 care va avea loc în perioada 18-24 aprilie 2022. Are premii totale în valoare de $239.477, iar pe tabloul principal vor fi la start 32 de sportive.

Competiția a fost câștigată în 2020 de Patricia Țig, iar campioana en-titre este Sorana Cîrstea (2021).

WTA Madrid

Competiție de categorie WTA 1000 care va avea loc în perioada 28 aprilie - 7 mai 2022. Are premii totale în valoare de €6.744.165 (masculin + feminin). La start vor fi 64 de sportive pe tabloul principal.

Campioana en-titre este Aryna Sabalenka (2021), iar Simona Halep a cucerit în două rânduri trofeul de la Caja Magica (2016 și 2017).

WTA Roma

Competiție de categorie WTA 1000 care va avea loc în perioada 9 - 15 mai 2022. La start vor fi 64 de sportive pe tabloul principal. Turneul are premii totale în valoare de $ 1.835.490 (pentru circuitul WTA).

Simona Halep a câștigat turneul în 2020, iar campioana en-titre este Iga Swiatek.

Roland Garros

Este al doilea turneu de Grand Slam din calendarul lui 2022 și va avea loc în perioada 22 mai - 5 iunie 2022. La start pe tabloul principal se vor afla 128 de sportive.

Competiția de pe zgura pariziană va avea premii totale în valoare de 41.6 milioane de dolari (masculin + feminin). Simona Halep s-a impus la ediția din 2018, iar în 2014 și 2017 a jucat în finală.