Patrick Mouratoglou a devenit joi antrenorul Simonei Halep, iar Andrei Pavel, care a pregătit-o în trecut pe fosta lideră mondială, a vorbit despre colaborarea dintre cei doi.

Patrick MouratoglouFoto: Nicolas TUCAT / AFP / Profimedia

Pavel a spus că Mouratoglou nu este cel mai bun antrenor din circuit, dar consideră că francezul cu origini grecești o poate ajuta pe sportiva noastră să revină la cel mai înalt nivel.

Patrick Mouratoglou nu e de „top of the top”

„Am văzut că și înainte de Indian Wells ea a mers și s-a antrenat la Academia lui Mouratoglou, alături de echipa lui. Patrick are antrenori foarte buni şi o echipă foarte puternică acolo. Cred că a făcut o alegere bună. Cred că sunt mulţi antrenori buni, nu e de ‘top of the top’. E alegerea Simonei. Ea alege să se simtă bine sau s-a simţit bine acolo. Mai ales că Patrick a lucrat mult timp şi cu Serena, de ce nu?

Motivația ei sper să o aibă. Normal, când iei un antrenor așa de cunoscut ca Mourataglou, nu numai ca antrenor, dar şi ca academie pe care o are în spate acolo, cred că e ceva foarte serios și motivația trebuie să fie acolo. Depinde de ea să rămână sănătoasă, să fie motivată și să muncească. Sigur, are calitățile și jocul să mai câștige un Grand Slam, mai multe” - Andrei Pavel pentru Antena Sport.

Patrick Mouratoglou și jucătorii pe care i-a antrenat în carieră

Cunoscutul antrenor francez și-a început cariera în 1999, atunci când l-a pregătit pe Marcos Baghdatis (1999-2006).

De la acel moment, Mourtagolou a mai colaborat cu Anastasia Pavlyuchenkova (2007-2009), Aravane Rezai (2009-2010), Yanina Wickmayer (2009-2012), Laura Robson (2010-2011), Jeremy Chardy (2021), Grigor Dimitrov (2012), Stefanos Tsitsipas (2018), Coco Gauff (2018), Serena Williams (2012-prezent), iar acum Simona Halep.

Mouratoglou, 31 de trofee ca antrenor - Dintre acestea, 10 de Grand Slam alături de Serena Williams

În total, antrenorul francez a cucerit 31 de trofee alături de cei pe care i-a pregătit în carieră. În mod evident, cele mai spectaculoase rezultate le-a avut alături de Serena Williams: zece titluri de Grand Slam (Australian Open - două trofee / Roland Garros - două trofee / Wimbledon - trei trofee / US Open - trei trofee).

De asemenea, și-a mai trecut în CV o medalie de aur la Jocurile Olimpice (cucerită de Serena la JO 2012 Londra) și trei trofee la Turneul Campioanelor (desigur, tot alături de Serena).

Lista este completată de alte 9 turnee câștigate: Premier Mandatory și Premier 5 (cu Serena Williams și Aravane Rezai - Madrid în 2010).

S-ar putea să te intereseze și: