​Jo-Wifried Tsonga a anunțat, miercuri, că se retrage din tenisul profesionist la 36 de ani. Jucătorul francez a câștigat 18 turnee ATP de-a lungul carierei, iar cea mai bună clasare a înregistrat-o în februarie 2012: locul 5 în lume.

Jo Wilfried TsongaFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Cu multă emoţie vă anunţ astăzi decizia de a mă retrage din activitate la următorul turneu de la Roland Garros”, a scris Tsonga pe Twitter.

„Corpul meu nu mai este cum era. Sper să fiu apt să joc bine la Roland Garros, pentru că acolo reprezintă tot ce am făcut mai bine în cariera mea. Voi fi pentru a 15-a oară la Roland Garros", a afirmat francezul într-un mesaj postat pe Youtube.

Jo-Wilfried Tsonga, cele mai bune rezultate la Grand Slam

Australian Open: finală în 2008

Roland Garros: semifinale în 2013, 2015

Wimbledon: semifinale în 2011, 2012

US Open: sferturi în 2011, 2015, 2016.

În ultima perioadă el s-a confruntat cu mai multe accidentări şi a ajuns pe locul 220 în clasamentul ATP.

Tsonga şi-a început cariera profesionistă în 2004 şi a câştigat 18 titluri.

Turneele câștigate de Tsonga în carieră: Metz, Montpellier (2019), Anvers, Lyon, Marsilia, Rotterdam (2017), Metz (2015), Canada Masters (2014), Marsilia (2013), Metz, Doha (2012), Viena, Metz (2011), Tokyo, Marsilia, Johannesburg (2009), Paris Masters, Bangkok (2008).

A mai disputat alte 12 finale: Viena (2017), Viena (2016), Shanghai Masters (2015), Marsilia (2014), Metz (2013), Stockholm, Beijing (2012), Turneul Campionilor, Paris Masters, Londra / Queen's Club, Rotterdam (2011), Australian Open (2018).