​Campion la Australian Open și la Acapulco, Rafael Nadal a ales să se retragă de la turneul de 1.000 de puncte Miami Open (21 martie - 3 aprilie) pentru a se concentra asupra sezonului pe zgură.

Rafael NadalFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Chiar dacă nu este accidentat (va juca împotriva lui Sebastian Korda, în turul doi de la Indian Wells), Nadal nu se mai află la prima tinerețe (va împlini 36 de ani în luna iunie) și trebuie să își aleagă cu atenție competițiile la care participă.

Primul turneu de anvergură pe zgură, Mastersul de la Monte Carlo, va avea loc în perioada 10 - 17 aprilie.

Rafael Nadal a câștigat toate cele 15 meciuri disputate în 2022 și i-a depășit pe marii săi rivali în ierarhia titlurilor de Grand Slam: are 21, Federer și Djokovic, câte 20.

Citește și:

Rafael Nadal și schimbarea pe care o vrea în circuitul ATP după scandalul făcut de Alexander Zverev