Horia Tecău a confirmat, luni noapte, că va deveni căpitanul nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup. Recent retras din activitate, jucătorul de tenis a adăugat că are încredere în echipa care are șansa în aprilie să se califice la Turneul Final.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mă bucur să anunţ că voi rămâne aproape de tenis şi în următoarea etapă a carierei mele, în rolul de căpitan nejucător al echipei naţionale a României, care ne reprezintă în Billie Jean King Cup (Fed Cup).

Am încredere în potenţialul acestei echipe şi cred că pot contribui la crearea unei atmosfere profesioniste, de bucurie şi performanţă!", a anunţat Horia Tecău pe Facebook.

Anunțul numirii lui Horia Tecău a fost făcut de Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis.

Tecău a jucat ultimul meci sâmbătă, alături de Marius Copil, la Marbella. Cei doi au învins perechea formată din Alejandro Davidovich Fokina/Pedro Martinez, scor 7-6 (2), 6-4, dar România a pierdut întâlnirea cu Spania, scor 1-3.

În vârstă de 37 de ani, Tecău şi-a anunţat retragerea la finalul sezonului trecut, dar a acceptat să joace un ultim meci în Cupa Davis.

Monica Niculescu a fost căpitan al echipei României de Billie Jean King Cup la întâlnirea cu Italia, pierdută în aprilie 2021, scor 1-3, la Cluj-Napoca.

În urma acestui eşec, echipa tricoloră a retrogradat în Grupa I a Zonei Euro-africane, însă ITF a decis ca România să revină în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup şi să joace în calificările pentru Turneul Final, după câteva schimbări făcute în programul competiţiei, potrivit News.ro.

Polonia va fi adversara României pe 15-16 aprilie, confruntare în urma căreia se va stabili echipa ce va merge la Turneul Final. Tricolorele vor juca în deplasare, în "Radomskie Centrum Sportu" din Radom.​

Citește și: