Dominic Thiem a anunțat luni că nu va participa la turneele de la Indian Wells și Miami. Austriacul a avut probleme mari cu o accidentare la încheietura mâinii, iar acum a amânat încă o dată revenirea pe teren.

HotNews.roFoto: Hotnews

Campion la US Open în 2020, Dominic a jucat puțin spre deloc în ultima perioadă, austriacul tot amânând revenirea pe terenul de tenis.

"Am avut săptămâni bune de antrenamente. Încheietura este perfectă, mâna arată tot mai bine, însă am decis să mă retrag de la Indian Wells şi Miami şi să încep cu sezonul de zgură. Este în continuare suprafaţa pe care mă simt cel mai bine şi cred că va fi potrivit să încep cu asta" - Dominic Thiem, pe Instagram.

Din cauza accidentării, Thiem a coborât până pe locul 50 în ierarhia ATP. În vârstă de 28 de ani, Dominic s-a aflat cel mai sus în clasamentul mondial pe locul 3.

Austriacul a câștigat turneul de la Indian Wells (pe care-l va rata anul acesta) la ediția din 2019.

De-a lungul carierei, Thiem a câștigat 17 titluri ATP, adunând $28.861.766 din tenis.

Pe lângă titlul de la US Open, Dominic mai are trei finale de Grand Slam jucate: două la Roland Garros (2018 și 2019) și una la Australian Open (2020).

În 2020, Dominic a jucat 29 de meciuri (22 de victorii), iar în 2021 a bifat doar 18 partide (9-9). Thiem nu s-a aflat până acum pe teren în 2022 pentru vreun meci oficial.

Turneul de la Indian Wells va avea loc în perioada 10-20 martie, în timp ce Miami se va desfășura în intervalul 23 martie - 3 aprilie.

Sezonul de zgură din 2022 va debuta în luna aprilie.