​Daniil Medvedev a șters steagul Rusiei de la profilul personal de Instagram, iar măsura i-a enervat la culme pe unii dintre internauții din țara sportivului.

Daniil MedvedevFoto: PEDRO PARDO / AFP / Profimedia

A zecea zi de război în Ucraina - Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

Lider mondial, Daniil este apărat de președintele Federației Ruse de Tenis, Shamil Tarpischev.

Oficialul a încercat să explice gestul lui Medvedev, cu toate că nu a vorbit cu acesta.

Într-o declarație de presă, Shamil a precizat că Daniil cel mai probabil a șters steagul Rusiei de la profilul de Instagram pentru că CIO (Comitetul Internațional Olimpic) interzice folosirea drapelului Rusiei în aceste momente în care Vladimir Putin a ales să invadeze Ucraina.

Oficialul este de părere că poate lui Medvedev chiar i s-ar fi cerut acest lucru.

Gestul liderului ATP i-a revoltat pe unii dintre compatrioți, iar cei mai vehemenți au cerut chiar retragerea cetățeniei. Sportivul a fost atacat spunându-se printre altele că nu mai este de ceva timp al Rusiei, el trăind și antrenându-se în Vest: "E ca un pianist, cântă pentru cine îl plătește".