Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, și-a anunțat retragerea de la sezonul de hard nord-american. Astfel, australianca nu va participa la turneele de categorie "WTA 1.000" de la Indian Wells (California) și Miami Open (Florida) și speră să revină pe terenul de tenis în luna aprilie, scrie wtatennis.com.

Ashleigh BartyFoto: William WEST / AFP / Profimedia

Într-o declarație în care a invocat probleme de sănătate, tripla campioană de Grand Slam a declarat că speră să se întoarcă pentru a reprezenta Australia la turneul de calificare pentru Billie Jean King Cup (fostă FedCup), care începe la 15 aprilie. Australia urmează să joace acasă împotriva Slovaciei.

"Am vrut să împărtășesc o actualizare a programului meu pentru lunile următoare. Din păcate, corpul meu nu s-a recuperat așa cum speram după Australian Open și nu am reușit să mă pregătesc în mod adecvat pentru Indian Wells și Miami.

Nu cred că sunt la nivelul necesar pentru a câștiga aceste evenimente și, ca urmare, am decis să mă retrag din ambele turnee. Iubesc aceste evenimente și sunt tristă că nu voi fi acolo să concurez, dar trebuie să mă concentrez pe pregătirea corpului meu.

Obiectivul meu este să îmi reprezint țara la următorul eveniment Billie Jean King Cup din aprilie. După ce am ratat BJK Cup anul trecut, abia aștept să îmbrac din nou echipamentul verde-auriu.

Într-o notă mai importantă, au fost câteva săptămâni dificile acasă, în Australia și în întreaga lume. Îmi trimit toate gândurile și cele mai bune urări tuturor celor din Queensland și New South Wales care au fost afectați de inundațiile devastatoare. Poporului din Ucraina, în special colegilor mei din familia tenisului, ne gândim cu toții la voi și sperăm la pace", a spus Barty într-o declarație.

Finalista de la Australian Open, Danielle Collins, s-a retras, de asemenea, de la Indian Wells din cauza unei accidentări.

De retragerile celor două vor profita Oceane Dodin (Franța, 93 WTA) şi Anna Bondar (Ungaria, 79 WTA), care vor fi incluse pe tabloul principal al competiţiei californiene.

Barty a început sezonul 2022 prin a fi neînvinsă în luna ianuarie, cucerind titlurile la simplu și dublu la Adelaide International și devenind prima australiană din ultimii peste 40 de ani care a câștigat Australian Open, al treilea său titlu de Grand Slam.

Barty, care are un avans confortabil în fruntea clasamentului WTA (aproape 3.000 de puncte față de locul 2, ocupat de Barbora Krejcikova), va pierde în schimb puncte în urma retragerii sale de la Miami Open (23 martie - 3 aprilie), turneu pe care l-a câştigat în 2019 și 2021 (ultimele ediții).