Elina Svitolina, una dintre cele mai vocale personalități ale sportului ucrainean, a anunțat că nu va juca meciul său din prima rundă a turneului WTA Monterrey, acolo unde ar fi trebuit să se dueleze cu rusoaica Anastasia Potapova, decât dacă organizaţiile care conduc tenisul mondial vor urma recomandările făcute de Comitetul Internaţional Olimpic.

Elina SvitolinaFoto: Peter Mundy/Speed Media / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată pe locul 15 în ierarhia WTA, Svitolina (care era principala favorită a competiției din Mexic) le-a transmis un mesaj clar forurilor ATP, WTA și ITF cerându-le să ia o poziție în privința jucătorilor din Rusia și Belarus.

​"Cred că actuala situație are nevoie de o poziție clară de la organizațiile noastre: ATP, WTA și ITF. Prin urmare, noi, tenismenii ucraineni, am cerut ca ATP, WTA și ITF să urmeze recomandările CIO, să accepte jucătorii din Rusia și Belarus la turnee doar ca sportivi neutri, fără a purta vreun simbol, steag, culoare a țărilor anterior amintite.

Astfel, vreau să anunț că nu voi juca mâine la Monterrey sau niciun alt meci împotriva unei jucătoare din Rusia sau Belarus, până ce organizațiile noastre nu adoptă o poziție clară în această situație.

Nu judec niciun tenismen din Rusia. Nu ei sunt responsabili pentru invazia din a noastră patrie. Mai mult decât atât, vreau să le ofer credit tuturor tenismenilor, mai ales celor ruși și bieloruși, care au ieșit și au militat împotriva războiului. Susținerea lor este esențială", a scris Elina Svitolina pe Twitter.

Duminică, Elina Svitolina a postat, pe rețelele de socializare, o scrisoare emoţionantă adresată Ucrainei, în care a anunţat că va dona ţării sale premiile de la turneele următoare.

Elina Svitolina, în vârstă de 27 de ani, are în palmares 16 trofee WTA la simplu şi două la dublu. Aceasta este căsătorită cu jucătorul francez Gael Monfils.

Marta Kostyuk și Lesia Tsurenko critică WTA

Elina Svitolina nu este singura jucătoare ucraineană care deplânge lipsa de reacţie a WTA la invazia rusă. Marta Kostyuk (54 WTA) şi Lesia Tsurenko (127 WTA) au intervenit şi ele pe reţelele de socializare.

"Noi, jucătoarele ucrainene, am dori să ne exprimăm marea noastră surpriză şi dezamăgire faţă de lipsa de reacţie la situaţia din patria noastră. Este deosebit de ciudat că în cazurile anterioare de nedreptate socială şi hărţuire sexuală (acestea se referă la cazul Shuai Peng), răspunsul WTA a fost rapid, adecvat şi îndrăzneţ. Cerem ca WTA să condamne imediat guvernul rus şi să anuleze toate turneele desfăşurate în Rusia", au afirmat cele două sportive, conform lequipe.fr.