Calificat în finală la Acapulco după ce l-a învins pentru a doua oară în acest an pe Daniil Medvedev (lider al ierarhiei ATP în timp real), Rafael Nadal s-a declarat mulțumit de evoluția sa și a vorbit despre cea mai mare bucurie a sa în 2022: faptul că durerile la picior nu îl mai țin departe de terenul de tenis.

Rafael NadalFoto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nadal a trecut în două seturi de rusul Medvedev, scor 6-3, 6-3. Meciul a durat două ore.

"Fiecare meci este diferit, iar condițiile de aici sunt diferite de cele din Australia. Al doilea set a fost foarte interesant. Cred că au fost câteva puncte incredibile. În primul set, cred că a încercat să joace mai agresiv decât de obicei, iar eu m-am descurcat pentru că am făcut foarte puține greșeli. Am jucat bine din punct de vedere tactic, iar serviciul meu a funcționat bine. A fost cea mai bună zi din tot turneul.

Din momentul în care i-am făcut break în setul al doilea, nivelul lui a crescut foarte mult. A început să joace agresiv, fără a face greșeli, schimbând direcțiile, încercând să pună scurte, servind bine... Și am salvat 11 mingi de break în două gameuri, ceea ce este o loterie. Au fost câteva puncte incredibile. A fost un moment de mare nivel de tenis și am reușit să scap.

Am jucat împotriva unui rival care se află pe primul loc în clasament, pe suprafața care îi place cel mai mult. Este adevărat că aici, în Acapulco, terenul este mai lent și asta mă avantajează. Este o victorie la un nivel înalt care mă ajută și îmi confirmă că lucrurile merg într-un mod foarte pozitiv. Calificarea în finala de la Acapulco înseamnă foarte mult, așa că sunt foarte fericit.

Să fiu în finală, după Australia, în condiții diferite, păstrându-mi concentrarea, înseamnă că sunt bine din punct de vedere mental. Este ora 00:45 și e timpul să mă odihnesc, pentru că urmează Norrie, care a câștigat un turneu săptămâna trecută" - Rafael Nadal, citat de Marca.

Rafael Nadal și durerile la picior: Uneori am zile mai bune, alteori zile mai rele

Nadal a vorbit și despre durerile la picior, care l-au obligat de-a lungul timpului să se retragă de la mai multe competiții importante. Ibericul suferă de boala Müller-Weiss.

"După cum știți, am o problemă care nu prea are soluție. Uneori am zile mai bune, alteori zile mai rele. Dar asta face parte din viața mea de zi cu zi. Cel mai pozitiv lucru este că reușesc să mă descurc.

Pentru mine, cel mai important lucru, dincolo de faptul că mă doare sau nu, este că pot juca fără limitări, lucru pe care nu l-am putut face în ultimul an și jumătate. De cele mai multe ori jucam cu prea multă durere și prea multe probleme. A fost foarte dificil pentru mine să concurez astfel.

Acum mă simt eliberat, în meciurile pe care le-am jucat piciorul meu nu a fost o problemă. Lucrul acesta îmi dă o energie incredibilă. Mă bucur în fiecare zi că piciorul îmi permite să joc și profit la maxim pentru a da tot ce am și să încerc să obțin cele mai bune rezultate posibile.

Faptul că sunt aici doar pentru a juca este un dar pe care îl prețuiesc foarte mult. Sunt recunoscător vieții pentru toate oportunitățile și experiențele pe care le trăiesc datorită tenisului și pe care le-am putut trăi de atâția ani" - Rafael Nadal.

De știut:

  • Pentru titlul de la Acapulco, Rafa se va duela cu Cameron Norrie, după ce britanicul l-a învins în două seturi pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 6-4, 6-4.
  • După ce l-a învins pe Medvedev, Nadal se află la doar trei victorii distanță de egalarea recordului pentru cel mai bun început de sezon din istoria ATP: Pete Sampras și Roger Federer au început cu 17-0 în 1997, respectiv 2018.
  • Nadal poate deveni al treilea jucător, după Thomas Muster și David Ferrer, care reușește să se impună de patru ori la acest turneu (a mai făcut-o în 2005, 2013 și 2020). Doar Ferrer a reușit acest lucru pe două suprafețe diferite, zgură și hard, deoarece competiția mexicană a fost mutată pe beton începând cu ediția din 2014.