Irina Begu a reușit vineri să se califice în semifinalele de la Sankt Petersburg, competiție din categoria WTA 500. Sportiva noastră a aflat numele adversarei cu care se va lupta pentru accederea în marea finală.

Irina BeguFoto: Maksim Konstantinov/SOPA Image / Shutterstock Editorial / Profimedia

Astfel, Irina o va întâlni pe Maria Sakkari (7 WTA), principala favorită la câștigarea turneului din Rusia.

În sferturi, sportiva din Grecia a trecut, scor 7-6(7), 6-2, de Elise Mertens (favorită 8 - 26 WTA). Partida a durat două ore și 9 minute.

De știut:

  • Calificarea în semifinale îi va aduce Irinei Begu un cec în valoare de $39.000 și 185 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Pentru un loc în marea finală, Irina se va duela cu Maria Sakkari (1).

Vor mai avea loc în sferturi

Aliaksandra Sasnovich vs Jelena Ostapenko (7)

Belinda Bencic (5) vs Anett Kontaveit (2).

Turneul de la St. Petersburg se dispută pe hard indoor între 7 și 13 februarie 2022, are premii totale în valoare de $703.580 și face parte din categoria WTA 500. Ultima campioană (2021) este Daria Kasatkina, în timp ce la dublu s-a impus perechea Raluca Olaru / Nadiia Kichenok.