Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO), i-a făcut o propunere jucătoarei de tenis Shuai Peng, cea care în luna noiembrie a anului trecut l-a acuzat pe un fost vicepremier chinez că a abuzat-o sexual.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bach, aflat la Beijing cu ocazia JO de iarnă 2022, s-a întâlnit zilele trecute cu Shuai Peng, care a asistat la întrecerile olimpice.

Situaţia jucătoarei chineze, fostă numărul unu mondial la dublu şi triplă participantă la Olimpiada de vară, a generat îngrijorare la nivel mondial în luna noiembrie, după ce a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care l-a acuzat pe fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli că a agresat-o sexual.

În urma acestei postări, care a fost eliminată rapid, Peng a dispărut din atenţia publicului timp de aproximativ trei săptămâni, iar asociaţia feminină de tenis (WTA) a decis să-şi suspende toate turneele din China, ca urmare a preocupărilor în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea jucătoarei chineze.

Comitetul Internaţional Olimpic a fost criticat anterior pentru poziţia sa de la momentul respectiv. Organizaţia Human Right Watch a afirmat atunci că interesul CIO părea legat doar de menţinerea Jocurilor Olimpice pe drumul cel bun, fără să aibă în vedere situaţia sportivei, lucru respins de forul olimpic.

Prezenţa lui Shuai Peng la Jocurile de la Beijing a fost subiectul speculaţiilor după ce preşedintele CIO a anunţat că plănuieşte să o întâlnească la Beijing. Într-un interviu acordat duminică, a doua zi după ce a luat cina cu Thomas Bach, jucătoarea a negat că ar fi acuzat pe cineva de agresiune sexuală.

"Am încercat să răspundem la întrebarea pe care toată lumea o punea: unde este Shuai Peng? Acesta este motivul pentru care am avut o abordare umană încă de la început. De aceea am invitat-o să ne întâlnim aici, să arătăm tuturor că nu este vorba doar de un efort punctual.

Vom rămâne în contact. Am răspuns la întrebarea: unde este Peng Shuai? şi vom continua invitând-o să vină la Lausanne", a declarat miercuri preşedintele CIO.

Sediul Comitetul Internaţional Olimpic se află în oraşul elveţian, iar Bach a precizat că întâlnirea va avea loc cel mai probabil în timpul lunilor de vară.

CIO a subliniat că o va susţine pe Shuai Peng în orice decizie pe care o va lua în legătură cu acuzaţiile sale, indiferent dacă doreşte sau nu o anchetă.

Peng a asistat la mai multe întreceri din cadrul JO 2022, inclusiv la competiţiile de patinaj artistic, curling şi big air. Cu această ocazie, ea a zâmbit şi le-a făcut cu mâna spectatorilor.

"Puteai vedea în apariţiile ei că se bucură de Jocuri, se bucură să se afle printre sportivi şi public, şi de aceea vom continua să avem acest contact. Este vorba de a avea grijă de ea. Este un lucru uman. Este vorba despre o persoană şi despre sentimentele şi emoţiile unei persoane. Sper că o voi întâlni din nou în vară la Lausanne, pentru a arăta că această grijă nu se termină odată cu Jocurile. Este un efort continuu", a subliniat preşedintele CIO, conform Agerpres.

Citește și: