Alexander Bublik (35 ATP) a furnizat surpriza zilei și a câştigat turneul de la Montpellier, primul titlu din cariera sa, după ce l-a învins în două seturi pe Alexander Zverev, principalul favorit al competiției de categorie ATP 250.

HotNews.roFoto: Hotnews

Kazahul Bublik (favorit 6) s-a impus după o oră și 10 minute de joc, scor 6-4, 6-3.

Pe parcursul competiției, Alexander Bublik (24 ani) a mai trecut de Tallon Griekspoor (62 ATP), Pierre-Hugues Herbert (113 ATP), Roberto Bautista (19 ATP) și Filip Krajinovic (36 ATP).

Aceasta a fost a cincea finală din cariera lui Bublik. Până acum, Alexander pierduse în ultimul act la Newport, Chengdu (2019), Antalya și Singapore (2021).

Tot duminică, Joao Sousa (137 ATP) a câştigat al patrulea său titlu în circuitul profesionist, primul după patru ani, impunându-se în finala de la Pune (India), Portughezul l-a învins în trei seturi, scor 7-6(9), 4-6, 6-1, pe finlandezul Emil Ruusuvuori (87 ATP).

Sousa mai are în palmares titlurile de la Kuala Lumpur (2013), Valencia (2015) şi Estoril (2018).