Simona Halep a confirmat sâmbătă că a încetat colaborarea cu antrenorii Adrian Marcu și Daniel Dobre. Fosta lideră mondială a vorbit și despre zvonurile legate de Piotr Sierzputowski și a precizat că se va pregăti singură în perioada următoare.

Simona HalepFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

"Confirm că m-am despărțit de domnul Marcu și de domnul Dobre, dar n-aș vrea să discut de ce am ales așa. Nu ne-am certat. Nimic de genul acesta. Suntem și rămânem în continuare prieteni. Așa am simțit eu că e mai bine pentru mine.

Nu am antrenor și nu caut în momentul acesta. E o perioadă în care vreau să-mi asum responsabilitatea și să mă dezvolt ca persoană" - Simona Halep, pentru treizecizero.ro.

De asemenea, Simona a confirmat că zvonurile conform cărora ar fi urmat să colaboreze cu polonezul Piotr Sierzputowski, fost antrenor al Igăi Swiatek, nu sunt adevărate.

"E fals cu antrenorul polonez, niciodată nu am vorbit cu el" - Simona Halep.

La antrenamentul de sâmbătă (la Centrul Național de Tenis), Simona a avut parte de un "antrenor" neașteptat: Horia Tecău (s-a retras din tenisul profesionist la finalul lui 2021, după prezența la Turneul Campionilor).

Ce urmează pentru Simona Halep

Simona Halep se află în linie dreaptă cu antrenamentele pentru următoarele două turnee la care va participa: Dubai (14-19 februarie 2022) și Doha (20-26 februarie).