Yannick Noah, campion la ediția din 1983 de la Roland Garros, a fost dat în judecată de un fan care a cumpărat la licitaţie, în urmă cu peste 35 de ani, o rachetă despre care sportivul susținea că a fost folosită în finala turneului din Franța.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 1986, Yannick Noah a vândut prin licitaţie o rachetă pe care ar fi folosit-o la finala câştigată în faţa lui Mats Wilander în 1983.

Racheta a fost cumpărată de un bărbat din Marsilia cu 12.000 de franci. Obiectul era însoţit de un certificat scris de jucător.

În 2017, cumpărătorul a decis să vândă la rândul său racheta şi a comandat o expertiză în acest scop. Un specialist al casei Drouot a descoperit însă că racheta nu a fost folosită de Noah la turneul de la Roland Garros.

Bărbatul care a cumpărat racheta în 1986, Pierre, a decis să depună plângere în instanţă. El spera să obţină 8.000 de euro din vânzarea rachetei.

Avocatul lui Noah susţine că faptele s-au prescris deoarece au trecut mai mult de 30 de ani de când au avut loc.

“Procedura s-a declanşat la peste 30 de ani după fapte. Acuzatorul a descoperit ce s-a întâmplat la peste 30 de ani după fapte? Este absurd şi cazul este prescris”.

Verdictul în acest caz ar urma să fie anunţat pe 2 aprilie, conform News.ro.

Yannick Noah, sportiv de origine franceză, a fost introdus în Hall of Fame-ul tenisului mondial în 2005. În cariera sa, jucătorul a câștigat Roland Garros la simplu în 1986, cât și în 1984 la dublu. Noah are nu mai puțin de 39 de titluri obținute.