Novak Djokovic a fost marele perdant al Australian Open, sârbul (mare favorit) neputând să-și apere titlul la Melbourne. Cu tot mai multă presiune din partea organizatorilor de Grand Slam (care impun vaccinarea obligatorie) și cu Rafael Nadal aflat acum în fața sa, liderul mondial ia tot mai serios în considerare să se vaccineze împotriva Covid-19.

Novak DjokovicFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cunoscut drept un antivaccinist convins, Novak și-ar putea schimba părerea: nu a fost lăsat să participe la Australian Open, iar titlul a fost cucerit surprinzător de Rafael Nadal, unul dintre marii săi rivali.

Ibericul are 21 de titluri de Grand Slam și un Roland Garros în față unde este mare favorit.

În aceste condiții, Nole ia tot mai serios în considerare să se vaccineze împotriva Covid-19 și să poată participa la orice turneu, inclusiv cele majore.

Informația a fost dezvăluită de Daniel Muksch omul care a scris una dintre cărțile autobiografice ale marelui campion sârb.

"După ceea am auzit în rândul apropiaților săi, cred că Djokovic sa va vaccina.

Cred că finala de la Melbourne și cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam câștigat de Nadal au contribuit și ele la această decizie a lui Novak" - Daniel Muksch, citat de blic.rs, conform sport.avaz.ba.

Fără vaccin, Novak nu va putea participa la competițiile majore, iar acest lucru înseamnă că nu-și va putea oferi șansa să-l egaleze și chiar întreacă pe Nadal în ierarhia turneelor de Grand Slam câștigate.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1 Rafael Nadal 21

2 Roger Federer / Novak Djokovic 20.

În acest an mai sunt de disputat Roland Garros (Nadal mare favorit), Wimbledon (Djokovic pare fără rival pe iarba londoneză) și US Open (unde campion en-titre este Daniil Medvedev).