​Roger Federer l-a felicitat pe Rafael Nadal la scurt timp după ce a câștigat trofeul la Australian Open, al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră. Cuvintele marelui campion elvețian l-au impresionat pe iberic, iar răspunsul acestuia a fost unul pe măsură.

Roger Federer si Rafael NadalFoto: atpworldtour.com

La scurt timp după finala de poveste dintre Rafael Nadal și Daniil Medvedev, Roger Federer a postat un mesaj emoționant în care-l felicita pe rivalul său, despre care spunea, printre altele, că este o sursă de inspirație.

Nadal nu a așteptat prea mult pentru a-i da un răspuns, ibericul vorbind despre cea mai înfloritoare perioadă din istoria tenisului care fiind "era lui Federer".

"Până la urmă, este doar un joc în care am realizat mult mai mult decât am visat vreodată atunci când eram copii (face referire la BIG 3 per total).

Nu contează atât de mult dacă unul are 21 (n.r. titluri de Grand Slam), altul 20, iar un altul ar putea să termine cu 23.

Cred că am făcut destul de multe pentru sportul nostru, ne-am îndeplinit un vis și ne bucurăm de acest lucru.

Mă simt foarte norocos să fac parte din această eră a tenisului care este una specială pentru sportul pe care-l practicăm" - Rafael Nadal despre BIG 3 (Federer, Nadal, Djokovic) și importanța lui în istoria tenisului.

Nadal despre mesajul lui Federer: Înseamnă enorm pentru mine

Ibericul a ținut să-i mulțumească principalului său rival din carieră (Rafa l-a nominalizat pe Federer, nu pe Djokovic) pentru cuvintele frumoase spuse după finala epică cu Daniil Medvedev.

"Înseamnă enorm pentru mine (n.r. mesajul lui Federer), avem o relație incredibilă de prietenie. Am realizat lucruri mărețe în urma rivalității noastre. Este o onoare pentru mine să fac parte din era lui.

Îi doresc numai bine, el știe, și sper din tot sufletul că vom putea juca din nou unul împotriva celuilalt pe marile scene ale lumii" - Rafael Nadal.

De știut:

  • Nadal i-a depășit pe marii săi rivali în ierarhia titlurilor majore: are 21, Federer și Djokovic, câte 20.

  • După Novak Djokovic, Rafael Nadal este doar al doilea jucător din Era Open care se poate mândri cu cel puțin două trofee cucerite la toate Grand Slam-urile (Federer are unul la Roland Garros).
  • Nadal a cucerit de două ori trofeul de la Melbourne: în 2009 și 2022.

  • Cele 21 de titluri ale spaniolului: 13 Roland Garros, 4 US Open, 2 Wimbledon, 2 Australian Open.
  • Daniil Medvedev a pierdut pentru a doua oară la rând în finala de la Australian Open (în 2021 a fost învins de Novak Djokovic).

Te-ar putea interesa și: