Ashleigh Barty domină circuitul WTA, mai ales după triumful din finala Australian Open. Cu toate acestea, antrenorul ei, Craig Tyzzer, susține că este loc de îmbunătățiri, acesta dezvăluind ce sfaturi i-a dat elevei sale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lideră mondială, Barty s-a impus în finala Australian Open, scor 6-3, 7-6(2), în fața americancei Danielle Collins.

Succesul o ajută pe australiancă să-și consolideze poziția de lider în clasamentul mondial, cu toate că antrenorul ei susține că jocul sportivei poate suferi îmbunătățiri.

"Deși a cucerit Australian Open, încă sunt zone în care trebuie să îmbunătățească. Nu am să vă spun unde, dar important este să se bucure de tenis pe teren.

De exemplu, cum învingi o jucătoare care lovește mingile foarte bine în colțurile terenului? Asta este partea bună la Ash, ia provocările în serios. Dacă pe partea de serviciu nu sunt multe de făcut, în alte părți este loc de îmbunătățiri.

După Wimbledon, i-am spus că trebuie să ia o pauză. Ea era obosită, mai ales mental. S-a chinuit mult la Wimbledon și a clacat la US Open. Atunci i-am zis să ia o pauză și să se pregătească de sezonul următor", a declarat Craig Tyzzer, conform Tennis World USA.

Citește și: