​Simona Halep se află pe lista sportivelor care vor participa la turneul de categorie WTA 1000 de la Doha, programat în perioada 21 - 27 februarie, informează jurnalistul Michal Samulski.

Simona HalepFoto: BARBARA GINDL / AFP / Profimedia

Turneul de la Doha nu va fi primul la care va lua parte Simona Halep în luna februarie, aceasta urmând să evolueze și la Dubai (14-19 februarie).

Sorana Cîrstea este de asemenea acceptată direct pe tabloul principal al competiției din Qatar.

Ashleigh Barty, lidera ierarhiei mondiale, este singura jucătoare din TOP 10 WTA care nu se va afla la startul turneului de categorie WTA 1000.

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha în 2014 (6-2, 6-3 vs Angelique Kerber) și a jucat finala în 2019 (învinsă de Elise Mertens, scor 3-6, 6-4, 6-3).

Ultimele campioane de la Doha:

2021 Petra Kvitova

2020 Aryna Sabalenka

2019 Elise Mertens

2018 Petra Kvitova

2017 Karolina Pliskova

2016 Carla Suarez Navarro

2015 Lucie Safarova

2014 Simona Halep

2013 Victoria Azarenka

2012 Victoria Azarenka

2011 Vera Zvonareva etc.