Eliminată încă din turul al doilea de la Australian Open​, Garbine Muguruza (a treia favorită a competiției de la Melbourne) a explicat că un focar de infecţie cu Covid-19 în echipa ei i-a perturbat pregătirea pentru primul Grand Slam al anului, notează Reuters.

Garbine MuguruzaFoto: Ulises Ruiz / AFP / Profimedia

''A fost un început de an destul de stresant pentru mine şi echipa mea. Toţi au făcut Covid-19 înainte de a veni aici. Am fost separaţi timp de 15 zile. Mi-a fost greu să mă pregătesc pentru Australian Open, să joc şi să performez bine.

A fost un pic complicat. Fizic aici nu mă simţeam la cel mai bun nivel. A fost un început de an stresant. Întotdeauna e OK să mă antrenez singură şi îmi place. Dar e o parte dificilă a anului. În presezon, începutul sezonului, faci ultimele finisaje. Vrei să continui să lucrezi. Asta m-a dezechilibrat puţin'', a declarat finalista ediției din 2020, după meciul cu Alize Cornet, citată de Agerpres.

Garbine Muguruza a fost învinsă joi de franţuzoaica Alize Cornet (61 WTA) cu 6-3, 6-3, care a avansat pentru prima oară în turul trei din 2018 şi va juca în această fază cu slovena Tamara Zidansek (29 WTA).

Cel mai bun rezultat al jucătoarei născute în Venezuela la Australian Open este finala din anul 2020.

Citește și: VIDEO ​Australian Open 2022: Trei mari favorite de pe partea de tablou a Simonei Halep au părăsit competiția (Rezultatele zilei)