Sorana Cîrstea s-a calificat joi în turul al treilea de la Australian Open 2022, sportiva noastră trecând în runda secundă de Kristina Kucova (Slovacia, 96 WTA).

Sorana CirsteaFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată în prezent pe locul 38 în ierarhia mondială, Sorana s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-4, după un meci care a durat o oră și 15 minute.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Sorana Cîrstea și Kristina Kucova.

Ce a spus Sorana Cîrstea după victoria din turul doi de la Australian Open:

"În primul rând, am jucat destul de bine, de la început până la final. Am reușit să mențin același nivel ca la jocul din primul tur. Până la 6-2, 5-2, lucrurile au mers destul de ușor. Apoi adversara a încercat să joace mai agresiv, e normal. Însă am rămas concentrată, mi-am dat seamă că trebuie să termin în două seturi.

La nivelul acesta, toată lumea joacă bine, indiferent că e locul 10 sau 50. Important este ce faci tu, cu ce joc vii în ziua respectivă, cu ce plan. Sunt pe un fond bun, am jucat bine, îmi știu valoarea. Voi încerca să intru la fel de liniștită și în meciul următor și să-mi văd de partea mea de teren.

Nu mă gândesc la rezultat, niciodată n-am avut presiune din punctul de vedere al rezultatelor sau al punctelor apărate... sau un record. Sunt relaxată din acest punct de vedere, nu mă uit la clasament. De multe ori, nu mă uit nici la tablou. Cred că e important cine e în fața ta în ziua respectivă și atât" - Sorana Cîrstea pentru Eurosport.

Statistica Soranei Cîrstea la meciul cu Kristina Kucova:

Ași: 3

Duble greșeli: 1

Puncte câștigate cu primul serviciu: 67%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 72%

Puncte de break câștigate: 38% (5/13)

Puncte câștigate la fileu: 55% (6/11)

Lovituri câștigătoare: 30

Erori neforțate: 22

Viteză medie primul serviciu: 158 km/h

Viteză medie al doilea serviciu: 127 km/h.

De știut:

  • Cea mai importantă performanță a Soranei (38 WTA) la Melbourne este calificarea în turul 4, la ediția din 2017.
  • Pentru calificarea în turul al treilea, Sorana Cîrstea va primi 140.000 de euro şi 130 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Pentru un loc în turul al treilea, Cîrstea se va duela cu rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (11 WTA şi favorită 10).
  • Scorul întâlnirilor directe dintre Cîrstea și Pavlyuchenkova este de 3-3, ultimul joc datând din 2018, un succes al rusoaicei, scor 2-6, 7-5, 6-4, înregistrat pe iarbă, în primul tur al turneului de la Eastbourne. Pe hard, Anastasia conduce cu 2-1.