Irina Bara (136 WTA) a acces în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal al Australian Open, după victoria din confruntarea 100% românească cu Alexandra Cadanțu.

Irina BaraFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Bara s-a impus, miercuri, cu 5-7, 6-1, 6-4, în fața Alexandrei Cadanțu (211 WTA). Meciul a durat nu mai puțin de trei ore.

În primul set, Irina Bara a condus cu 5-0, dar a pierdut șase gameuri la rând și s-a văzut condusă la seturi.

După ce în al doilea act Bara s-a impus fără probleme, Cadanțu a condus cu 3-1 în decisiv, dar a fost învinsă în final de compatrioata mai bine clasată.

Pentru un loc pe tabloul principal, Bara va evolua cu Viktoriya Tomova, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 5.

De știut:

  • Accederea în ultimul tur al calificărilor este recompensată cu un premiu de 31.730 de euro şi cu 30 de puncte WTA.
  • Jucătoarele calificate în turul al doilea al calificărilor primesc un premiu de 21.250 de euro fiecare şi câte 20 de puncte WTA.​

Australian Open 2022 are loc în perioada 17-30 ianuarie.