Chiar dacă s-a declarat un admirator al "marelui jucător de tenis Novak Djokovic", Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a afirmat că a susţinut "decizia autorităţilor australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat luni apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia, cu o săptămână înaintea debutului primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open. Din start, fac următoarea precizare: sunt un admirator al marelui jucător de tenis, Novak Djokovic, dar am susţinut decizia autorităţilor australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii", a scris Emil Boc, luni seară, pe Facebook.

El a menţionat că o instanţă de judecată a anulat decizia iniţială în cazul Djokovic.

"Respect această decizie şi voi face câteva aprecieri, supuse judecăţii dumneavoastră: Decizia instanţei de judecată demonstrează faptul că Australia are o democraţie funcţională. În faţa legii, stat sau simplu cetăţean, toţi au acelaşi statut şi sunt egali. În democraţie, forţa legii prevalează dreptului forţei! O instanţă de judecată cu adevărat independentă judecă doar pe bază de probe şi nu pe baza emoţiei colective. Recunosc, după ce am vizionat dialogul de la vamă dintre Djokovic şi ofiţerul vamal, că judecătorul a interpretat şi aplicat corect legea. Nu poţi să ii ceri unui cetăţean, care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi de bună credinţă, să furnizeze în 20 de minute, la ora 1 noaptea, dovezi suplimentare cu privire la viză", a arătat Boc.

El a adăugat că este de apreciat .

"Este de apreciat atitudinea decentă şi rezervată a lui Djokovic pe tot parcursul acestor zile cât a fost izolat. Fără acuze, fără victimizare, fără presiuni publice. A aşteptat rezultatul instanţei de judecată. (Nu acelaşi lucru pot să îl spun despre reprezentanţii familiei sale din Serbia). Cu alte cuvinte, apărarea drepturilor tale legitime se poate face decent, fără scandal public, într-o democraţie funcţională", a menţionat Emil Boc.

Potrivit primarului din Cluj-Napoca, acest "caz Djokovic nu este, pâna la urmă, despre vaccinişti şi antivaccinişti. Este despre modul cum trebuie să funcţioneze o democraţie. Dacă Djokovic a trecut prin boala Covid-19 în decembrie anul trecut şi legea statului australian îi permitea să intre în ţară, atunci acest lucru trebuia respectat. Dacă statul australian nu ar fi recunoscut statutul celor care au trecut prin boala Covid-19, atunci ar fi fost justificată respingerea vizei".

Emil Boc a subliniat că, "moral, Djokovic rămâne responsabil pentru a avea o poziţie explicită pentru susţinerea ştiinţei şi a vaccinului în bătălia împotriva Covid-19".

Potrivit acestuia, ministrul Emigraţiei din Australia are dreptul legal de a îi retrage viza lui Djokovic şi de a aplica o interdicţie de 3 ani de intrare în ţară. Boc a menţionat însă că "o asemenea decizie ar constitui un exces de putere publică şi ar fi răsturnată de către o instanţa de judecată. Djokovic nu prezintă un pericol pentru siguranţa statului australian pentru a se justifica o asemenea decizie arbitrară".

"În concluzie, să ne bucurăm de Australian OPEN, care începe săptămâna viitoare şi cel mai bun să câştige, Djokovic sau cum se va numi învingătorul la masculin. Şi Simona la tenis feminin! În rest, să nu uitam că democraţia se apăra în fiecare zi de către fiecare dintre noi", a conchis el.

Instanţa a revocat, luni, anularea de către autorităţile federale australiene a vizei de intrare în ţară a tenismenului sârb Novak Djokovic.

Judecătorul Anthony Kelly a casat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Lui i se va returna paşaportul, judecătorul Kelly ordonând să fie eliberat imediat din detenţia pentru imigranţi.

Avocatul guvernului, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovic, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare.

S-ar putea să te intereseze și: