Judecătorul Anthony Kelly a desființat decizia de anulare a vizei lui Novak Djokovic, subiectul fiind intens mediatizat în ultimele zilei. De asemenea, guvernul australian este obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Novak DjokovicFoto: Oscar Gonzalez/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Transmisia LIVE a procesului a putut fi urmărită mai jos, pe canalul de Youtube al Federal Circuit and Family Court of Australia:

Informații oficiale despre caz pot fi obținute de aici.

UPDATE 08:26 Judecătorul Anthony Kelly a decis în favoarea lui Novak Djokovic în procesul privind anularea vizei acordate liderului mondial din circuitul ATP, transmite Reuters.

UPDATE 07.36 Chiar dacă va câștiga luni în instanță, Djokovic nu are nicio garanție că viza nu îi va fi revocată din nou, din alte motive, spun experți juridici citați de Guardian.

UPDATE 07:00 Avocatul care reprezintă ministerul Afacerilor Interne, Christopher Tran, a subliniat că ordinul de deportare a lui Djokovic expiră la ora 16:00 și că e de acord cu prelungirea acesteia până la ora 16:30. Judecătorul Anthony Kelly a spus că îl va prelungi până la ora 20.00. (11.00, ora României)

Update 05:30: Instanța a luat o pauză de prânz. Procesul se va relua în jurul orei 6,30 ora României

Update 04:30: Avocatul lui Novak Djokovic tocmai și-a încheiat pledoaria, spunând că dacă va câștiga- „nu ar exista niciun motiv pentru care clientul său ar fi reţinut”. Avocatul ministrului Afacerilor Interne, Christopher Tran, susține pledoaria guvernului. La ora 5.00 (ora României) se așteaptă ca instanța să facă pauza de prânz.

Update 03:00: Avocaţii liderului mondial mai susţin că Djokovic nu a fost informat din timp că viza îi este anulată şi că, în conformitate cu legea migraţiei, ar fi trebuit să ştie acest lucru, pentru a se putea apăra.

Nicholas Wood spune că dovezile medicale pentru scutirea lui Novak Djokovic au fost trimise înainte de a zbura în Australia pentru Australian Open. El spune că "în mod evident nu este cazul că a încălcat regulile de biosecuritate şi "orice concluzie contrară este eronată".

"Domnul Djokovic a furnizat dovezi, atât înainte de îmbarcare, cât şi după sosirea la Tullamarine", a spus Wood.

Judecătorul Anthony Kelly a fost de acord cu avocaţii lui Djokovic şi a spus că sârbul a primit scutire medicală de la două entităţi medicale diferite din Australia: "Ce putea să facă mai mult acest om ?".

Update 02:20: Avocatul lui Djokovic, Nicholas Woods, l-a acuzat pe delegatul guvernului australian de "o lipsă totală de probe" atunci când li s-a cerut să explice de ce există motive pentru anularea vizei. Woods a spus că descrierea că "toate şi numai" dovezile anterioare expuse au stat la baza deciziei înseamnă că orice problemă din probele anterioare poate invalida decizia finală, scrie News.ro.

Wood spune că, în conformitate cu cerinţele privind cererea de viză, Djokovic a făcut o declaraţie de scutire medicală de la vaccinare, aşa cum i se cerea şi nu era obligat să furnizeze dovezile pentru acea scutire medicală. El a spus că este evident fals să se sugereze că sunt necesare dovezi medicale, dar a menţionat că Djokovic a furnizat în cele din urmă acele dovezi.

Update 02:15: Imagini în direct de la procesul lui Novak Djokovic:

Update 02:00: În timp ce avocații lui Djokovic își prezintă argumentele, Scott Morrison (premierul Australiei) vorbește într-o conferință de presă despre situația pandemică de la Antipozi. Susținătorii lui Nole consideră că acțiunea premierului este menită să pună presiune pe complexul de judecată, acesta prezentând cifre îngrijorătoare privind numărul infectărilor cu Covid-19 în continuă creștere.

Update 01:45: Imagini din fața tribunalului - susținătorii lui Novak Djokovic cântă și dansează în plină stradă.

Update 01:36: Instanța a confirmat că audierea a început. Din cauza dificultăților tehnice, imaginile din sala de judecată nu sunt încă disponibile.

Update 01:30: Procesul nu a început încă - nu există acces la imagini din sala de judecată pentru că serverul este supraîncărcat. Astfel, începutul audierilor a fost amânat până la remedierea problemelor tehnice.

Update 00:50: Presa australiană informează că este liniște atât în fața hotelului în care este cazat Djokovic, cât și în fața Curții Federale din Melbourne. Aproximativ 50 de susținători ai liderului mondial sunt prezenți în zonă, dar aceștia sunt pașnici.

Update: Novak Djokovic va fi reprezentat în instanță de Nicholas Wood și Paul Holdenson, în timp ce guvernul australian va fi reprezentat de Christopher Tran.

Programul procesului lui Novak Djokovic:

  • Este vorba despre o audiere de o zi, în care ambele părți își vor prezenta argumentele.
  • Avocații lui Djokovic vor începe la ora locală 10:00 (01:00, ora României).
  • Reprezentanții guvernului australian vor răspunde la ora 15:00 (06:00, ora României).
  • Judecătorul a dispus ca ambele părți să nu aibă la dispoziție mai mult de 120 de minute pentru pledoariile orale. Deci, teoretic, toate argumentele ar trebui să fie ascultate până la ora 17:00 (08:00, ora României).

Ce știm până acum:

În concluziile de 13 pagini făcute publice duminică, înainte de audiere, avocaţii guvernului australian evidenţiază faptul că jucătorul sârb "nu este vaccinat" şi au subliniat că niciun moment nu i sa garantat viza de intrare în Australia.

În schimb, avocaţii liderul mondial susţin că acesta a obţinut o scutire de la vaccinarea obligatorie pentru a intra în Australia pe motivul unui test Covid-19 pozitiv pe 16 decembrie în Serbia (după o primă contaminare în iunie 2020). Dar, conform formularelor de scutire de la vaccinare ale autorităţilor federale australiene, o infecţie anterioară cu Covid-19 nu este un motiv valid pentru a nu fi vaccinat.

Djokovic a participat, de asemenea, la mai multe evenimente publice în zilele următoare, fără a purta mască. Persoanele nevaccinate sunt mai predispuse să îi infecteze pe alţii şi, prin urmare, să crească volumul de muncă al sistemelor de sănătate, reamintesc avocaţii guvernului australian, citați de News.ro.

Desfășurarea evenimentelor pe scurt în cazul Novak Djokovic

  • Djokovic și echipa sa aterizează la Melbourne la ora locală 23:15.
  • Inițial, aceștia nu au voie să părăsească avionul cu care au venit.
  • Ministrul Sportului din Australia a anunțat că Djokovic nu are dreptul să intre în țară.
  • Djokovic s-a aflat în custodia poliţiei de frontieră australiene timp de 8 ore, iar el a avut acces la telefonul mobil după 3 ore. Srdjan, tatăl sportivului, a afirmat că fiul său este ţinut captiv (Nole a fost izolat într-o cameră și a fost păzit de doi polițiști).
  • În acest caz s-au implicat şi Ambasada Serbiei, dar şi ambasadorul australian din Serbia. De asemenea, președintele Serbiei a acuzat Australia de "rele tratamente" față de Novak Djokovic și a cerut ca acesta să fie primit în țară de urgență.
  • După mai bine de 8 ore de audieri, Novak Djokovic nu a reușit să prezinte suficiente dovezi pentru scutirea lui de la vaccin și a fost rugat să părăsească Australia.
  • Novak Djokovic a făcut apel la decizia de expulzare, iar un judecător a analizat cazul joi.
  • Judecătorul însărcinat cu cazul sârbului a amânat decizia până luni dimineața, neavând toate documentele necesare. Nole va rămâne în Australia până la verdict.

Citește și: