Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în sferturile turneului "WTA Melbourne Summer Set 1", sportiva noastră urmând să se dueleze cu elvețianca Viktorija Golubic (29 de ani).

Simona HalepFoto: William WEST / AFP / Profimedia

Halep și Golubic s-au mai întâlnit o singură dată: în 2018, în Fed Cup, iar câștig de cauză a avut sportiva noastră: 6-3, 1-6, 6-1.

În optimi, Viktorija Golubic (a șasea favorită a competiției de categorie WTA 250) a trecut de batava Lesley Pattinama Kerkhove (158 WTA), în două seturi, scor 6-3, 6-0.

Viktorija Golubic (Elveția) - 29 de ani, locul 43 WTA, 1.69 metri. A câștigat din tenis $2,530,832 și ocupă în prezent cea mai bună poziție din carieră. A cucerit un titlu WTA până acum: în 2016, la Gstaad.

"Nu mă simt confortabil cu nicio adversară, pentru că la acest nivel fiecare joacă bine, aşa că mă concentrez doar pe mine, aşa cum am făcut la aceste două meciuri.

Am jucat bine, sunt încrezătoare, dar este un alt meci. Încerc să mă bucur şi să joc cel mai bun tenis, pentru că dacă joc cel mai bun tenis am o şansă de a câştiga" - Simona Halep, despre meciul cu Golubic.

De știut:

  • Pentru calificarea în sferturi, Halep va primi 5.800 de dolari şi 60 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Dacă va trece de Golubic, Simona se va duela cu învingătoarea partidei dintre croata Ana Konjuh (67 WTA) și chinezoaica Qinwen Zheng (126 WTA).

"WTA Melbourne Summer Set 1" se dispută pe hard în perioada 4-9 ianuarie 2022, face parte din categoria "WTA 250" și are la start pe tabloul principal 32 de sportive.

Primele patru favorite ale întrecerii sunt Naomi Osaka (1), Simona Halep (2), Veronika Kudermetova (3) și Liudmila Samsonova (4).

Simona Halep, în sferturi la WTA Melbourne - A câștigat clar duelul românesc cu Gabriela Ruse