Lijian Zhao, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, a avut o primă reacție, marți, într-un briefing de presă, după controversele din jurul lui Shuai Peng (a dispărut după ce a dezvăluit că a fost violată de un fost vicepremier chinez).

HotNews.roFoto: Hotnews

Shuai Peng, campioană la Roland Garros în proba de dublu, în 2014, l-a acuzat la începutul lunii noiembrie pe fostul vicepremier Gaoli Zhang că a forţat-o să aibă o relaţie sexuală în urmă cu trei ani.

Până acum, chestionat aproape zilnic, Ministerul chinez de Externe a refuzat în general să comenteze acest episod, afirmând că acesta nu se încadrează în sfera diplomatică.

Chestionat marţi, în cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt Lijian Zhao a reacţionat totuşi la controversa care vizează ţara sa, de la începutul acestei luni.

"Cred că unii trebuie să înceteze să exagereze în mod deliberat această chestiune în scopuri ostile şi, mai important, să facă din asta o problemă politică", a spus oficialul chinez.

Alături de multe vedete ale tenisului mondial, de la Chris Evert la Novak Djokovic, mai multe state occidentale, printre care Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie, au cerut autorităţilor de la Beijing să facă lumină în privinţa situaţiei lui Shuai Peng, despre care nu a mai existat nicio veste de câteva săptămâni.

Campioana a apărut în cele din urmă duminică, în cadrul unei videoconferinţe cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, asigurând că este bine.

WTA, organizaţia care controlează circuitul profesionist feminin de tenis, a ameninţat că se va retrage din China dacă regimul preşedintelui Xi Jinping nu face lumină în privinţa situaţiei lui Peng, conform Agerpres.

Ce s-a întâmplat cu Shuai Peng

Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, l-a acuzat pe reţelele de socializare pe fostul vicepremier Zhang Gaoli - care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei - că a forţat-o să facă sex în urmă cu trei ani, înainte de a o face amanta lui. Această acuzaţie a fost postată pe 2 noiembrie pe contul oficial Weibo, echivalent chinezesc al Twitter, al jucătoarei.

Site-urile și platformele social media din China au fost curățate de toate menționările numelui lui Peng și subiectele legate de acuzația făcută de aceasta.

S-ar putea să te intereseze și: