A fost nevoită să se retragă înaintea semifinalei de la WTA Linz (urma să o întâlnească pe Jaqueline Cristian) și pentru prima dată începând din 2012 nu va câștiga un turneu WTA în decursul unui an. Simona Halep a postat un mesaj emoționant în care a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut în 2021 (pierderea mătușii, numeroase accidentări care au ținut-o departe de teren) și le-a mulțumit persoanelor care i-au fost aproape.

Simona HalepFoto: BARBARA GINDL / AFP / Profimedia

Simona a mai scris că a avut probleme cu încrederea de sine şi îndoieli după accidentarea la gambă, însă acum este încrezătoare şi nerăbdătoare pentru ceea ce urmează.

"Ei bine... 2021 a fost hmmmm, greu de descris. Sinceră să fiu, a fost un an care m-a provocat mult. Chiar de la început am simțit o mare durere în inimă, fiindcă ne-am pierdut pe cineva foarte apropiat, sora tatălui meu, pe mătușa mea. Era o femeie puternică, o persoană specială, care mereu va fi în inimile noastre.

A fost cel mai dur moment pentru mine și mi-a luat ceva să accept, dar am înțeles până la urmă că asta este viață și că trebuie să depășim orice durere și să fim puternici. Eram epuizată emoționat de o perioadă de timp și după aceea am început să sufăr din cauza unor mici accidentări, până când a venit cea mare, de la gleznă, la Roma.

Nu am știut cum să o abordez, fiindcă niciodată nu trăisem așa ceva. Dorința mea de a juca era imensă, dar nu am putut intra pe teren pentru câteva luni și a trebuit să ratez dragul meu Roland Garros și nu mi-am putut apăra titlul la Wimbledon. Am început să mă lupt cu încrederea și să mă întreb dacă mă pot întoarce la nivelul la care eram, dacă puteam să mă bizui că fizicul meu va rezista.

Derulând rapid până în acest moment și lucrul de care sunt cel mai mândră acum, după toate aceste provocări, este că sunt încrezătoare că voi juca bine în curând și, cu muncă multă, voi crea momente speciale pe teren. Acest an nu a început bine, dar l-am terminat într-un mod pozitiv și sunt entuziasmată pentru ce urmează.

Îi mulțumesc lui Darren (n.r. Cahill) pentru că a fost lângă mine în momentele grele. Mulțumesc lui Daniel (Dobre) pentru că a fost mereu acolo. Îi mulțumesc noului meu antrenor, Adrian (Marcu), pentru că a revenit lângă mine și mi-a readus lumina încrederii și zâmbetul pe teren.

Le mulțumesc fizioterapeuților mei, fiindcă au avut grijă de mine mereu. Vreau să mulțumesc familiei pentru că m-a susținut indiferent de ce s-a întâmplat. Le mulțumesc prietenilor apropiați. Îi mulțumesc soțului pentru că este în viața mea. 2022, abia aștept să ne întâlnim, dar acum vacanță!" - Simona Halep, pe Instagram.

De știut:

  • În urma parcursului de la Linz (semifinale), Simona Halep a urcat două locuri în clasamentul Live WTA, aflându-se acum pe 20 (2577 puncte).

  • Va fi pentru prima dată începând din 2012 când Simona Halep nu câştigă un turneu WTA în decursul unui an.

Simona Halep, 22 de titluri în carieră

În vârstă de 30 de ani, Simona Halep a câștigat până acum în carieră 22 de titluri, două dintre acestea fiind de Grand Slam.

2020 - Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier)

2019 - Wimbledon (Grand Slam)

2018 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA)

2017 - Madrid (Premier Mandatory)

2016 - Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory),

2015 - Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory),

2014 - Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA)

2013 - Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor)