Benoit Paire este cunoscut în circuitul ATP pentru gesturile sale controversate. În cazul obligativității vaccinării pentru a participa la Australian Open, francezul susține că nu-l interesează decizia luată pentru neimunizați.

Benoit PaireFoto: Antoine Couvercelle / Panoramic / Bestimage / Profimedia

Tennis Australiaîncă negociază regulile care vor guverna participarea la primul Grand Slam al anului, Australian Open. Cu toate acestea, previziunile arată sumbre pentru nevaccinați, care în cel mai bun caz, dacă li se permite accesul în Australia, vor trebui să treacă printr-o carantină de 14 zile, conform Reuters.

Benoit Paire, care a trecut printr-o carantină în ediția din 2021 a turneului de pe Melbourne Park, susține că nu-l interesează situația neimunizaților.

"Nu există carantină în Melbourne dacă ești vaccinat. Nu-mi pasă de neimunizați. Dacă nu joacă, mai bine pentru mine.

Nu-mi pasă de ceilalți jucători pentru că eu sunt motivat să am un sezon bun anul viitor. Dacă există jucători sceptici la vaccinare, poate ar trebui să rămână în Europa.

Nu este problema mea. Trebuie să fii vaccinat pentru a merge în Australia. Eu sunt imunizat și abia aștept să joc acolo", a declarat Paire după înfrângerea din primul tur al turneului de la Paris-Bercy.

Novak Djokovic, liderul ATP, a declarat că va lua o decizie în privința participării la Australian Open, primul Grand Slam al anului, doar după ce va vedea condițiile oficiale impuse de organizatori. Daniil Medvedev și-a exprimat și el dubiile în privința deciziei ca nevaccinații să nu poată participa la Australian Open.