Leylah Fernandez, finalistă la US Open, nu va face parte din echipa Canadei la turneul final al Billie Jean King Cup, care se va desfăşura la Praga, în perioada 1-6 noiembrie.

Leylah FernandezFoto: Philippe Franois / Alamy / Alamy / Profimedia

"A fost întotdeauna o onoare să îmi reprezint ţara. Canada ne-a oferit mie şi familiei mele atât de multe oportunităţi în ultimele săptămâni. Susţinerea canadienilor a însemnat mult pentru mine. După ce m-am gândit bine, am decis să nu particip la BJK Cup Finals. Îi urez toate cele bune echipei mele în noiembrie", a declarat Fernandez, locul 28 WTA.

Căpitanul echipei Canadei, Sylvain Bruneau, a afirmat că ştie cât de important este pentru Fernandez să-şi reprezinte ţara, însă îi înţelege decizia, având în vedere faptul că "a fost un sezon lung".

Locul lui Fernandez va fi luat de Carol Zhao, numărul 326 mondial, informează News.ro.

Săptămâna trecută, a anunţat că nu va participa la Billie Jean King Cup şi Bianca Andreescu, numărul 21 mondial.

Alături de Zhao, pentru Canada vor mai evolua Rebecca Catherine Marino (157 WTA), Gabriela Dabrowski (604 WTA) şi Francoise Abanda (341 WTA).

Canada face parte din Grupa A, alături de Franța și Federația Rusă de Tenis.